|
27 Ianuarie 2012
Românii au trecut mai ușor prăpastia dintre capitalismul evoluat natural în timp, spre socialismul (comunismul) forțat, pe o punte virtuală între anii 1945 - 1962. Au căzut de pe punte două categorii în două feluri: - fie cei care au alunecat de frică; - fie cei care au fost împinși sau aruncați de pe punte de conaționalii lor ori de securiștii comuniști.
Dar cei mai mulți s-au încurajat, optimizat și unii chiar lingușindu-se și trădându-și apropiații, care au reușit să ajungă la idealul iluzoriu al utopiei comuniste, sperând, lăsându-se amăgiți și antrenați de minciunile și propaganda comunistă, care în prima fază părea verosimilă, că dintr-o generație în alta vom avea o viață mai bună; În fiecare zi, prin toate mijloacele și prin mass-media, se spunea: muncim, trăim greu, suntem generații de sacrificiu, ca „mâine” (generațiile viitoare, urmașii noștri) să trăim mai bine! (să înflorim). Și ... au trecut 48 de ani și n-am mai ajuns BINELE promis și visat. Am fost niște visători și ne mai având răbdare, am sărit în sus (tot amăgiți), ne-am zburlit să facem o altă PUNTE. (Dar așa-i de când lumea: unii n-au ce mai face cu „BINELE”, iar cei mulți nu-l mai ajung niciodată). De 21 de ani încercăm să trecem PRĂPASTIA (tot amăgiți, mințiți și duși cu zăhărelul) dintre comunismul forțat și acceptat de voie, de nevoie spre capitalismul sălbatec și la fel de mincinos, găunos, ipocrit, violent și strident în propaganda de interese (a miliardarilor de carton) și reclamele jignitoare, disprețuitoare, capitalism lacom până la nesaț, discriminatoriu și disprețuitor față de masele de oameni care-l îmbogățesc și-l hrănesc, mai ceva ca în comunism. O PUNTE mult mai greu de trecut, mai grunzuroasă, mai alunecoasă și mai îngustă, mult, mult mai rea și mai greu de trecut ca cea de acum 69 de ani! DEH!... SE MAI ÎNȘALĂ OMUL! Dar așa-i de când lumea: unii nu mai au ce face cu BINELE (îl „aruncă” prin cele locuri exotice, poate așa vrea Dumnezeu, să le mai dea bani și celor mai săraci ca noi), iar cei mulți și săraci nu mai ajung BINELE niciodată, alergând după EL toată viața. Probabil îl vom găsi în PARADIS!